Cenzorat pentru asociaţiile de proprietari
Începând cu luna octombrie 2010 firma XiSoft vine cu o nouă ofertă de servicii: aceea de cenzorat pentru asociaţiile de proprietari. Ideea vine în urma observaţiilor repetate în care s-a constatat că persoanele delegate pentru această funcţie nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor (rolul este perceput ca şi o atribuţie formală)
Descrierea ofertei
Ne propunem să oferim şi acest serviciu la acelaşi nivel de calitate şi profesionalism ca şi produsul BlocManagerNET. În cadrul serviciului de cenzorat vă oferim:
- deplasarea la sediul dumneavoastră în oraşele: Bucureşti, Cluj-Napoca sau Timişoara
- verificarea soldurilor de casă şi a conturilor bancare în conformitate cu actele (se asigură că nu apar sume "lipsă")
- compararea actelor (facturi, indecşi contoare, chitanţe) cu datele introduse în programul BlocManagerNET
- consultanţă legată de utilizarea softului produs de noi
- deplasarea la sediul asociaţiei pentru o durată de 8 ore (sau mai mult unde este cazul) în intervalul orar 09:00-18:00
- onorarea programării la cenzorat în maxim 5 zile lucrătoare
Avantaje
Faţă de situaţia "clasică" în care cenzorul este parte din asociaţie, soluţia propusă de noi are următoarele avantaje:
- se oferă proprietarilor garanţia că verificarea este făcută de către o persoană independentă
- verificarea datelor se face direct pe baza de date a programului şi de către un utilizator experimentat prin urmare, riscul să apară greşeli devine aproape zero
- administratorul (contabilul) are avantajul că primeşte consultanţă la domiciliu ceea ce îl ajută la utilizarea programului BlocManagerNET
Modul de contractare şi preţul
Contractarea serviciului de cenzorat de la firma XiSoft (producătorul programului BlocManagerNET) se face printr-o decizie a adunării generale a proprietarilor conform legii. Costul lunar este de 1,99 RON / apartament. Valoarea minimă a contractului: 299,00 RON / lună.
|