2. Cum se distribuie factura de apă rece ?
Primul pas este să introduceți factura de apă așa cum ați primit-o de la furnizor (ex: Apa Nova) mai puțin suma de penalizare, dacă există (penalizarea o veți introduce sub forma unei facturi separate, de obicei cu bifa Plata...dintr-un fond)

Mai departe, puteți alege una din cele două abordări:
  • faceți repartizarea folosind funția Distribuie cheltuiala și setați manual prețurile
  • faceți repartizarea folosind funcția Distribuie apa rece
În majoritatea cazurilor, recomandăm a doua variantă deoarece, în acest caz programul face toate calculele automat (nu mai este nevoie nici să calculați sumele pe care să le distribuiți și nici prețurile)

Deci, mergeți în dosarul Cheltuieli și Facturi, dați click drept pe factura de apă și alegeți: Distribuie apa rece. În fereastra care se deschide:
  • introduceți cantitatea de apă rece facturată (fără să includeți apa pentru apă caldă)
  • modificați prețurile (ex: apă, canal) așa încât să fie conform facturii
  • completați cantitatea de apă meteorică sau pluvială, dacă este cazul
  • alegeți apartamentele pentru care este destinată factura (de obicei toată asociația)

Dacă apare un mesaj de eroare, de obicei problema este de la un preț sau o cantitate introdusă greșit.


Puteți modifica o distribuire introdusă anterior dacă dați dublu click pe ea (dosarul Cheltuieli și Facturi, click pe semnul plus din stânga facturii și dublu click pe distribuirea dorită)


Dacă doriți să repetați o distribuire, puteți fie să o modificați, fie să o ștergeți (la fel ca și la punctul anterior doar că, în loc să dați dublu click pe repartizare, folosiți tasta Delete) și să o introduceți din nou.


Dacă repartizați factura de apă folosind funcția Distribuie apa rece, ar fi recomandat să lăsați setările implicite în meniul Configurare, Opțiuni asociații contorizate, respectiv Prețuri (apa să fie defalcată în componentele ei iar prețurile să fie introduse fără TVA, așa cum apar în factură)


Dacă repartizați factura de apă folosind funcția Distribuie cheltuiala, atunci este mai simplu dacă setați introducerea prețurilor să fie cu TVA, iar apa să nu fie defalcată în componentele ei (ex: canal + TMAU)


Proporţia pierderilor de apă (diferenţa dintre cantitatea facturată şi totalul apometrelor individuale) se poate seta din meniul Configurare, Contoare, dublu click pe contorul dorit.


Pentru a vedea mai uşor dacă repartizarea s-a făcut corect, puteţi adăuga pe lista de plată două coloane: una de tipul APĂ RECE CONSUM MC (cantitatea înregistrată de apometre) iar cealaltă de tipul APĂ RECE PIERDERI MC (diferenţele de apă). Adăugarea coloanelor se face din meniul Configurare, Coloane tabel, Adaugă coloană (este esenţial să alegeţi TIPUL corect pentru fiecare coloană)