25. Avem apartamente debranșate parțial de la căldură. Cum repartizăm factura ?
Presupunem că, asociația nu are repatitoare de căldură (costul este repartizat în funcție de Suprafața utilă sau Cota parte) iar unele apartamente s-au debranșat parțial (ex: au scos caloriferele dintr-o cameră)

Ideea este să definiți un nou parametru de repartizare cheltuieli (ex: Suprafața încălzită sau Cota încălzită) și să configurați coloana de CĂLDURĂ așa încât să utilizeze noul parametru.

Mai exact:
  • în dosarul TABEL dați dublu click pe un apartament
  • dați click pe numele unui parametru (textul cu albastru) pe care nu-l folosiți (ex: Numărul de camere)
  • modificați câmpurile parametrului (ex: titlul, numele etc) așa încât să aibă valori sugestive (ex: Suprafața încălzită) și dați OK
  • completați noul parametru (ex: Suprafața încălzită) pentru fiecare apartament: la apartamentele obișnuite, puneți valoarea actuală a suprafeței sau cotei utilizate la repartizarea căldurii, iar pentru apartamentele debranșate parțial puneți valoarea (suprafeței sau a cotei) diminuată în funcție de cât de mult a fost redusă suprafața încălzită
  • mergeți în meniul "Configurare", "Coloane tabel...", dați dublu click pe coloana de căldură și alegeți noul parametru de repartizare (ex: Suprafața încălzită)
  • repartizați factura de căldură ca de obicei

Noi am prefera să utilizăm Suprafața încălzită în loc de Cota încălzită, având în vedere că este mai ușor să estimăm suprafața diminuată de proprietar, decât să apreciem diminuarea valorii cotei.


Dacă doriți touși să utilizați Cota încălzită, nu este nevoie ca aceste cote să însumeze 100 (programul va face repartizarea proporțional cu valorile existente)


Aceeași idee se poate aplica și dacă, un apartament și-a mărit suprafața încălzită. În loc să puneți o valoare mai mică pentru suprafața sau cota încălzită, veți pune o valoare mai mare.