BlocManagerNET
Program pentru administrarea asociaţiilor de proprietari cu
acces online pentru proprietari
Legislaţie asociaţii proprietari
Parlamentul României
Lege nr. 82 (r4) din 24/12/1991
contabilităţii nr. 82/1991
___________
Text actualizat la data de 22.04.2011. Actul include modificările din următoarele acte:
- O.U.G. nr. 37/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 285 din 22/04/2011.

- O.U.G. nr. 37/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 285 din 22/04/2011.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 1.
-
(1)
Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile
autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile
cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze
şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.
(2)
Instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi
fără scop patrimonial au obligaţia să organizeze şi să conducă
contabilitatea financiară.
(3)
Subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care
aparţin persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2), cu sediul în
România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România
care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate au
obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit
prezentei legi.
(4)
Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act
constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital,
fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat
şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitatea financiară.
(5)
Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au
obligaţia să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile
contabilităţii în partidă simplă, potrivit reglementărilor elaborate în
acest sens. Aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal de încasări şi
plăţi şi Registrulinventar.
(6)
Persoanele prevăzute la alin. (1)-(4) organizează şi conduc, după caz,
şi contabilitatea de gestiune, potrivit reglementărilor elaborate în
acest sens.
___________
Art. 1. a fost modificat prin punctul 1. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 2.
-
(1)
Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea,
cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea
persoanelor prevăzute la art. 1. În acest scop, contabilitatea trebuie
să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,
publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară,
performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea
desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în
relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari
şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 2. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Contabilitatea publică cuprinde:
a)
contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte
încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului
bugetar;
b)
contabilitatea Trezoreriei Statului;
c)
contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi
obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi
patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului patrimonial;
d)
Abrogată prin punctul 3. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(3)
Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de
credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli,
patrimoniul aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului
general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale,
precum şi a conturilor anuale de execuţie ale bugetelor locale.
Art. 3.
-
(1)
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.
(2)
Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda
naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest
sens.
(3)
Abrogat prin punctul 4. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 4.
-
(1)
Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează şi emite norme şi
reglementări în domeniul contabilităţii, planul de conturi general,
modelele situaţiilor financiare, registrelor şi formularelor comune
privind activitatea financiară şi contabilă, normele metodologice
privind întocmirea şi utilizarea acestora.
(2)
Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează şi emite norme privind contabilitatea în partidă simplă.
(3)
Normele şi reglementările contabile specifice anumitor domenii de
activitate se elaborează şi se emit de instituţiile cu atribuţii în
acest sens, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, după cum urmează:
a)
de către Banca Naţională a României, pentru instituţiile de credit,
instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor
legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi
instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii,
care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate
este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de
monedă electronică şi prestare de servicii de plată şi pentru Fondul de
garantare a depozitelor în sistemul bancar;
b)
de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru entităţile
autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie;
c)
de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pentru
entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de această
instituţie;
d)
de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pentru entităţile
autorizate, reglementate şi supravegheate de această instituţie.
___________
Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 5. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(4)
Elaborarea reglementărilor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) se face cu consultarea organismelor profesionale de profil.
Art. 5.
-
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) au obligaţia să conducă
contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare
anuale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Subunităţile
deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului
Economic European au obligaţia să organizeze şi să conducă
contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi, fără a întocmi situaţii
financiare anuale pentru propria activitate.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 6. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(11)
Persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra
de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi
totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot
opta pentru un sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin
al ministrului finanţelor publice.
___________
Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 7. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(12)
Prin sistem simplificat de contabilitate se înţelege un set de reguli de
bază privind evaluarea, înregistrarea elementelor patrimoniale
utilizând un plan de conturi simplificat şi prezentarea acestora în
situaţiile financiare anuale ce cuprind bilanţ şi cont de profit şi
pierdere simplificate, având în vedere şi prevederile comunitare în
domeniu.
___________
Alineatul (12) a fost introdus prin punctul 7. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(13)
Încadrarea în criteriile prevăzute la alin. (11) se
efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare
anuale, respectiv a balanţei de verificare, încheiate la finele
exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar
comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii
aceluiaşi exerciţiu financiar.
___________
Alineatul (13) a fost introdus prin punctul 7. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(14)
Nivelul indicatorilor prevăzuţi la alin. (11) se poate modifica prin hotărâre a Guvernului.
___________
Alineatul (14) a fost introdus prin punctul 7. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Categoriile de persoane care pot ţine contabilitatea în partidă simplă
se stabilesc prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.
(3)
Pentru organizaţii patronale şi sindicale, precum şi pentru alte
categorii de organizaţii fără scop patrimonial, care nu desfăşoară
activităţi economice, Ministerul Economiei şi Finanţelor aprobă un
sistem simplificat de raportare financiară, având în vedere şi cerinţele
organismelor europene de profil.
Art. 6.
-
(1)
Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în
momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor
în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2)
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în
contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit,
vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în
contabilitate, după caz.
Art. 7.
-
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să efectueze inventarierea
generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul
exerciţiului financiar, precum şi în cazul fuziunii, divizării sau
lichidării şi în alte situaţii prevăzute de lege.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 8. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Ministerul Economiei şi Finanţelor poate aproba excepţii de la regula
inventarierii anuale pentru unele bunuri cu caracter special aflate în
administrarea instituţiilor publice, la propunerea ordonatorilor
principali de credite.
(3)
Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Art. 8.
-
(1)
Evaluarea elementelor deţinute cu ocazia inventarierii şi prezentarea
acestora în situaţiile financiare anuale se fac potrivit reglementărilor
contabile aplicabile.
(2)
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă, în
conformitate cu prevederile reglementărilor contabile aplicabile.
___________
Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 9. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(3)
Evaluarea elementelor monetare în valută şi a celor exprimate în lei, a
căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, se efectuează
potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
___________
Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 9. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(4)
Valoarea activelor şi datoriilor, cu ocazia reorganizărilor efectuate
potrivit legii, se determină, de regulă, de evaluatori autorizaţi
conform reglementărilor legale în vigoare.
Art. 9.
-
(1)
Documentele oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a
persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) sunt situaţiile financiare
anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile şi care
trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei
financiare şi a altor informaţii, în condiţiile legii, referitoare la
activitatea desfăşurată.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 10. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Pentru instituţiile publice documentul oficial de prezentare a situaţiei
patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale şi a execuţiei bugetului de venituri şi
cheltuieli este situaţia financiară trimestrială şi anuală.
(3)
Societăţile-mamă, definite astfel în reglementările contabile aplicabile
grupurilor de societăţi, întocmesc şi prezintă şi situaţii financiare
anuale consolidate.
CAPITOLUL II
Organizarea şi conducerea contabilităţii
Organizarea şi conducerea contabilităţii
Art. 10.
-
(1)
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la
persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia
gestionării entităţii respective.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 11. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente
distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau
altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste
persoane trebuie să aibă studii economice superioare.
(3)
Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de
prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane
fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
(31)
În cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (11),
contabilitatea poate fi organizată şi condusă potrivit prevederilor
alin. (2) şi (3) sau pe bază de contracte/convenţii civile încheiate
potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice
superioare, situaţie în care răspunderea pentru conducerea
contabilităţii revine acestor persoane fizice.
___________
Alineatul (31) a fost introdus prin punctul 12. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(4)
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor
contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei
persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu
personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă
pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice
sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor
Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru
conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi
prevederilor contractuale.
(41)
În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (5), răspunderea pentru
organizarea contabilităţii revine acestora. Conducerea contabilităţii se
poate efectua de către aceste persoane, situaţie în care răspunderea
pentru conducerea contabilităţii revine acestora. În cazul în care
contabilitatea este condusă potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) şi
(3) sau pe bază de contracte/convenţii civile încheiate potrivit Codului
civil cu persoane fizice care au studii economice superioare,
răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestor persoane,
potrivit legii şi prevederilor contractuale.
___________
Alineatul (41) a fost introdus prin punctul 13. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(5)
Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în
compartimente distincte sau care nu au persoane încadrate cu contract
individual de muncă sau numite într-o funcţie publică, potrivit legii,
pot încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea
contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi
anuale, cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii,
membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din
România. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor
privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Plata serviciilor
respective se face din fonduri publice cu această destinaţie.
___________
Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 11. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 11.
-
Deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi
datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare,
fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.
___________
Art. 11. a fost modificat prin punctul 14. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 12.
-
(1)
Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.
(2)
Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile stabilite de reglementările legale.
Art. 13.
-
Înregistrarea, evaluarea şi prezentarea elementelor de natura activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii se efectuează conform
reglementărilor contabile aplicabile.
___________
Art. 13. a fost modificat prin punctul 15. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 14.
Abrogat prin punctul 16. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 15.
-
Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele
efectuate în contul capitalului subscris se reflectă distinct în
contabilitate.
Art. 16.
-
Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi
obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau
juridică.
Art. 17.
-
(1)
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz.
(2)
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz.
(3)
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat se ţine pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare.
Art. 18.
-
Contabilitatea instituţiilor publice asigură înregistrarea drepturilor
constatate, veniturilor încasate, angajamentelor bugetare,
angajamentelor legale, plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective, pe
subdiviziunile clasificaţiei bugetare, potrivit bugetului aprobat şi
normelor metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Art. 19.
-
(1)
În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la
începutul exerciţiului financiar. Închiderea conturilor de venituri şi
cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului
financiar.
(2)
Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia.
(3)
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale.
(4)
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului
financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital
social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau
asociaţilor.
(5)
La instituţiile publice rezultatul execuţiei bugetare se stabileşte
anual, potrivit reglementărilor contabile elaborate în acest sens.
___________
Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 17. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(6)
Excedentul sau deficitul patrimonial se determină de către instituţiile
publice, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul
Economiei şi Finanţelor.
CAPITOLUL III
Registrele de contabilitate
Registrele de contabilitate
Art. 20.
-
Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal,
Registrul-inventar şi Cartea mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea
registrelor de contabilitate se efectuează conform normelor elaborate de
Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Art. 21.
-
Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu
destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate
încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul
operaţiunilor contabile efectuate.
Art. 22.
-
Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a
operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin
la încheierea exerciţiului financiar, la termenele de întocmire a
situaţiilor financiare, a raportărilor contabile, precum şi la finele
perioadei pentru care entitatea trebuie să întocmească declaraţia
privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii.
___________
Art. 22. a fost modificat prin punctul 18. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 23.
-
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 care utilizează sisteme informatice de
prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure prelucrarea
datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu reglementările
contabile aplicabile, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi
tehnice timp de 10 ani.
(2)
Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să asigure autorităţilor fiscale accesul la datele păstrate pe suporturi tehnice.
___________
Art. 23. a fost modificat prin punctul 19. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 24.
-
Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de fuziunea,
divizarea sau încetarea, potrivit legii, a activităţii persoanelor
prevăzute la art. 1 se face pe baza documentelor corespunzătoare
întocmite în asemenea situaţii.
Art. 25.
-
(1)
Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative
care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se
păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu
începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia
au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează
timp de 50 de ani.
(2)
Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se pot stabili, în mod
justificat, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor,
registrele de contabilitate şi documentele justificative care se
păstrează timp de 5 ani.
Art. 251.
-
În cazul reorganizării persoanelor juridice, acestea vor lua măsuri
pentru păstrarea şi arhivarea, potrivit legii, a documentelor
justificative şi a registrelor de contabilitate.
___________
Art. 251. a fost introdus prin punctul 20. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 26.
-
În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor
financiar-contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora,
potrivit reglementărilor emise în acest sens, în termen de maximum 30 de
zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în termen de 90 de
zile de la constatarea încetării acesteia.
___________
Art. 26. a fost modificat prin punctul 21. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
CAPITOLUL IV
Situaţii financiare
Situaţii financiare
Art. 27.
-
(1)
Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite
situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul
calendaristic.
(2)
Durata exerciţiului financiar este de 12 luni.
(3)
Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:
a)
pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane
juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia instituţiilor de credit,
instituţiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în
Registrul general, instituţiilor de plată şi instituţiilor emitente de
monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate
de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea
de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi
prestare de servicii de plată, entităţilor autorizate, reglementate şi
supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţilor
de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare, entităţilor
autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private, dacă exerciţiul financiar diferă pentru
persoana juridică de care aparţin;
b)
pentru filialele consolidate ale unei societăţi-mamă cu sediul în
străinătate, precum şi pentru filialele filialelor, cu excepţia
instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare, definite
potrivit legii, înscrise în Registrul general, instituţiilor de plată şi
instituţiilor emitente de monedă electronică, definite potrivit legii,
care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate
este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de
monedă electronică şi prestare de servicii de plată, entităţilor
autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare, societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi
de reasigurare, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate
de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă
exerciţiul financiar diferă pentru societatea-mamă.
___________
Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 22. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(31)
Persoanele care optează pentru un exerciţiu financiar diferit de anul
calendaristic, potrivit alin. (3), au următoarele obligaţii:
a)
să întocmească şi să depună raportări contabile anuale la unităţile
teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute
la art. 37;
b)
să înştiinţeze în scris unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor
Publice despre exerciţiul financiar ales, cu cel puţin 30 de zile
calendaristice înainte de începutul exerciţiului financiar ales. În
acest scop, persoana trebuie să facă dovada că este sucursală a unei
persoane juridice cu sediul în străinătate, respectiv filială a unei
societăţi-mamă cu sediul în străinătate, care are exerciţiul financiar
diferit de anul calendaristic.
___________
Alineatul (31) a fost introdus prin punctul 23. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(32)
Cu excepţia cazurilor în care persoana juridică străină sau
societatea-mamă străină îşi schimbă data de raportare ori au loc
operaţiuni de reorganizare, potrivit legii, data aleasă pentru
întocmirea de situaţii financiare anuale în condiţiile prevăzute la
alin. (3) nu poate fi modificată de la un exerciţiu financiar la altul.
___________
Alineatul (32) a fost introdus prin punctul 23. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(4)
Exerciţiul financiar al unităţilor nou-înfiinţate începe la data înfiinţării, potrivit legii.
(5)
Exerciţiul financiar al unei persoane juridice care se lichidează începe
la data încheierii exerciţiului financiar anterior şi se încheie în
ziua precedentă datei când începe lichidarea. Perioada de lichidare este
considerată un exerciţiu financiar, indiferent de durata sa.
(6)
Situaţiile financiare anuale consolidate ale unei societăţi-mamă se
întocmesc pentru acelaşi exerciţiu financiar aplicabil situaţiilor
financiare anuale ale societăţii-mamă. Dacă exerciţiul financiar al
filialelor diferă de exerciţiul financiar aplicabil societăţii-mamă,
situaţiile financiare anuale consolidate pot fi întocmite la o altă dată
pentru a ţine cont de exerciţiul financiar al majorităţii sau al celor
mai importante dintre societăţile consolidate.
(7)
Exerciţiul financiar pentru instituţiile publice este anul bugetar.
Art. 28.
-
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) au obligaţia să întocmească
situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării
sau lichidării acestora, în condiţiile legii.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 24. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Ministerul Economiei şi Finanţelor poate stabili întocmirea şi depunerea
la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor a
situaţiilor financiare sau a unor raportări contabile şi la alte
perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar.
(3)
Pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaţionale de
raportare financiară (IFRS), situaţiile financiare au componentele
prevăzute de aceste standarde.
(4)
Persoanele juridice care aplică reglementările contabile conforme cu
directivele europene întocmesc situaţii financiare anuale, care au
componentele prevăzute de reglementările contabile aplicabile.
(5)
Abrogat prin punctul 25. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(6)
Persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare
anuale, care se compun din bilanţ şi contul rezultatului exerciţiului.
___________
Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 24. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(7)
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi sunt însoţite de raportul administratorilor.
(8)
Condiţiile pentru întocmirea, auditarea şi publicarea situaţiilor
financiare anuale de către sucursalele din România ale instituţiilor de
credit şi ale altor instituţii financiare cu sediul în străinătate se
stabilesc de instituţiile cu atribuţii de reglementare prevăzute la art.
4 alin. (3). Instituţiile respective stabilesc şi cerinţele referitoare
la informaţiile privind activitatea proprie a sucursalelor, care
trebuie publicate de sucursalele respective, în situaţia în care acestea
nu sunt obligate să întocmească şi să publice situaţii financiare
anuale referitoare la activitatea proprie.
___________
Alineatul (8) a fost modificat prin punctul 24. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(9)
Instituţiile publice întocmesc situaţii financiare trimestriale şi
anuale, conform normelor elaborate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor.
(10)
Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile se semnează de
către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană
împuternicită să îndeplinească această funcţie.
___________
Alineatul (10) a fost introdus prin punctul 26. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(11)
Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile pot fi întocmite
şi semnate de persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii,
membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din
România.
___________
Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 26. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(12)
Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (11) se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea acestora.
___________
Alineatul (12) a fost introdus prin punctul 26. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(13)
Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile se semnează şi de
către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării
entităţii.
___________
Alineatul (13) a fost introdus prin punctul 26. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(14)
Situaţiile financiare trimestriale şi anuale ale instituţiilor publice
se semnează de ordonatorul de credite şi de conducătorul
compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană împuternicită
să îndeplinească această funcţie.
În situaţia în care instituţiile publice nu au persoane încadrate cu
contract individual de muncă sau numite într-o funcţie publică, potrivit
legii, situaţiile financiare trimestriale şi anuale se semnează de
ordonatorul de credite şi de persoanele fizice sau juridice, autorizate
potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor
Autorizaţi din România.
___________
Alineatul (14) a fost introdus prin punctul 26. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 29.
-
(1)
Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul
administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori,
după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a
pierderii contabile.
(2)
O societate-mamă trebuie să întocmească atât situaţii financiare anuale
pentru propria activitate, cât şi situaţii financiare anuale
consolidate, în condiţiile prevăzute de reglementările contabile
aplicabile.
Art. 30.
-
Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a
persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) prin care îşi asumă
răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă
că:
a)
politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare
anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
b)
situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei
financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată;
c)
persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Art. 31.
-
Situaţiile financiare anuale consolidate trebuie să fie însoţite de o
declaraţie scrisă a administratorului societăţii-mamă prin care îşi
asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale
consolidate şi confirmă că:
a)
politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare
anuale consolidate sunt în conformitate cu reglementările contabile
aplicabile;
b)
situaţiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a
poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a celorlalte
informaţii referitoare la activitatea grupului.
Art. 32.
-
(1)
Membrii organelor de administraţie, de conducere şi supraveghere ale
persoanelor juridice au obligaţia de a asigura ca situaţiile financiare
anuale şi raportul administratorilor să fie întocmite şi publicate în
conformitate cu legislaţia naţională.
(2)
Membrii organelor de administraţie, de conducere şi supraveghere ale
societăţii-mamă au obligaţia de a asigura ca situaţiile financiare
anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor să fie
întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia naţională.
Art. 33.
-
(1)
Obiectivul situaţiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o
imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a
celorlalte informaţii referitoare la activitatea grupului, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile.
(2)
Situaţiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar şi se
întocmesc în termen de 8 luni de la încheierea exerciţiului financiar al
societăţii-mamă. Acestea cuprind bilanţul consolidat, contul de profit
şi pierdere consolidat, precum şi celelalte componente, respectiv
informaţii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor
contabile aplicabile, şi note explicative la situaţiile financiare
anuale consolidate.
Art. 34.
-
(1)
Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public
sunt supuse auditului statutar, care se efectuează de către auditori
statutari, persoane fizice sau juridice autorizate, în condiţiile legii.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin alineatul din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
În înţelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se
înţelege: instituţiile de credit; instituţiile financiare nebancare,
definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general;
instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică,
definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de
plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de
plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii
de plată; societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de
reasigurare; entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societăţile de
servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a
investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali,
casele de compensare şi operatori de piaţă/sistem autorizaţi/avizaţi de
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; societăţile comerciale ale
căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată; societăţile/companiile naţionale; societăţile comerciale
cu capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome; persoanele
juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de
consolidare al unei societăţi-mamă cu sediul în România, care are
obligaţia să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară,
conform prevederilor legale în vigoare; organizaţiile fără scop
patrimonial care primesc finanţări din fonduri publice.
___________
Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 27. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(21)
Prevederile alin. (1) se aplică şi subunităţilor fără personalitate
juridică din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în
străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise de societăţi rezidente
în state aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi
societăţilor-mamă care au obligaţia să întocmească situaţii financiare
anuale consolidate, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
___________
Alineatul (21) a fost introdus prin punctul 28. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(3)
Sunt auditate şi situaţiile financiare întocmite de entităţile care au această obligaţie conform legislaţiei specifice acestora.
(4)
Sunt supuse, de asemenea, auditului statutar situaţiile financiare
anuale întocmite în vederea efectuării operaţiunilor de fuziune,
divizare sau lichidare, dacă persoanele respective au obligaţia
auditării situaţiilor financiare anuale.
___________
Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 27. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(5)
Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor pot fi stabilite şi
alte cazuri în care situaţiile financiare anuale sunt supuse auditului
statutar.
___________
Alineatul (5) a fost modificat prin alineatul din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 35.
-
(1)
Situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale
consolidate se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 29. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Acţionarii şi angajaţii unei societăţi au dreptul să se informeze în
legătură cu situaţiile financiare anuale la sediul social al societăţii
sau al societăţii-mamă, fără nicio discriminare.
(3)
Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 10 ani.
(4)
În caz de încetare a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1,
situaţiile financiare anuale, precum şi registrele şi celelalte
documente la care se referă art. 25 se predau la arhivele statului, în
conformitate cu prevederile legale în materie.
Art. 36.
-
(1)
Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) depun un exemplar al
situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului
Finanţelor Publice, după cum urmează:
a)
societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile
autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţile
fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane
juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în
România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic
European, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului
financiar;
b)
celelalte persoane juridice, în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
(2)
Persoanele juridice care de la constituire nu au desfăşurat activitate,
precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care
aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, care de la
constituire nu au desfăşurat activitate, depun o declaraţie în acest
sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar,
la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
(3)
Pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare,
potrivit legii, depun, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui
an calendaristic, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor
Publice o raportare contabilă anuală, al cărei conţinut se stabileşte
prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)
Situaţiile financiare anuale întocmite în vederea efectuării
operaţiunilor de fuziune, divizare sau a lichidării persoanelor
respective se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor
Publice în condiţiile prevăzute de reglementările contabile emise în
acest sens.
(5)
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii-mamă,
definită astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat ca
în termen de 15 zile de la data aprobării acestora să depună la
unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice situaţiile
financiare anuale consolidate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(6)
Instituţiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori de
credite, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene
şi a municipiului Bucureşti depun un exemplar al situaţiilor financiare
trimestriale şi anuale la instituţiile ierarhic superioare la termenele
prevăzute la alin. (7)-(10).
(7)
Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice finanţate
integral din venituri proprii, ai căror conducători au calitatea de
ordonatori principali de credite, precum şi direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru
situaţiile financiare centralizate pe ansamblul judeţului şi al
municipiului Bucureşti privind execuţia bugetelor prevăzute la art. 1
alin. (2) din Legea nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, depun la Ministerul Finanţelor Publice un exemplar al
situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor emise
de acesta, la următoarele termene:
a)
în termen de 50 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b)
în termen de 40 de zile de la încheierea trimestrului de referinţă.
(8)
Instituţiile publice de subordonare centrală ai căror conducători au
calitatea de ordonatori secundari de credite depun la instituţiile
ierarhic superioare un exemplar al situaţiilor financiare trimestriale
şi anuale, potrivit normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice, la
următoarele termene:
a)
în termen de 40 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b)
în termen de 30 de zile de la încheierea trimestrului de referinţă.
(9)
Instituţiile publice de subordonare centrală ai căror conducători au
calitatea de ordonatori terţiari de credite depun la instituţiile
ierarhic superioare un exemplar al situaţiilor financiare trimestriale
şi anuale, potrivit normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice, la
următoarele termene:
a)
în termen de 30 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b)
în termen de 20 de zile de la încheierea trimestrului de referinţă.
(10)
Instituţiile de subordonare locală ai căror conducători au calitatea de
ordonatori principali de credite depun un exemplar al situaţiilor
financiare trimestriale şi anuale la direcţiile generale ale finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit normelor emise de
Ministerul Finanţelor Publice, la următoarele termene:
a)
în termen de 40 de zile de la încheierea exerciţiului financiar;
b)
în termen de 30 de zile de la încheierea trimestrului de referinţă.
___________
Art. 36. a fost modificat prin punctul 30. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 37.
-
Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al
statului, Ministerul Finanţelor Publice poate solicita persoanelor
prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) să depună, în termen de 150 de zile de
la încheierea exerciţiului financiar, respectiv a anului calendaristic,
la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o
raportare contabilă anuală, al cărei conţinut se stabileşte prin ordin
al ministrului finanţelor publice.
___________
Art. 37. a fost modificat prin punctul 31. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
CAPITOLUL V
Contabilitatea Trezoreriei Statului şi a instituţiilor publice
Contabilitatea Trezoreriei Statului şi a instituţiilor publice
Art. 38.
-
(1)
Contabilitatea Trezoreriei Statului se organizează şi funcţionează pe
principiul execuţiei de casă şi asigură înregistrarea operaţiunilor de
încasări şi plăţi în conturi de venituri şi cheltuieli deschise pe
bugete, ordonatori de credite şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare
stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
(2)
În contabilitatea Trezoreriei Statului se deschid, pe seama
ordonatorilor de credite, conturi distincte pentru creditele deschise şi
repartizate şi pentru cheltuielile efectuate din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj,
bugetele locale, precum şi conturi de disponibilităţi din care se pot
efectua plăţi.
(3)
Contabilitatea Trezoreriei Statului asigură informaţii cu privire la
derularea execuţiei bugetare în condiţii de echilibru financiar,
aprobată anual prin lege pentru fiecare buget, precum şi în limita
disponibilităţilor aflate în conturi.
(4)
Organizarea contabilităţii operaţiunilor derulate prin bugetul
Trezoreriei Statului şi a cheltuielilor efectuate din bugetul
Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, la nivelul
unităţilor Trezoreriei Statului, se asigură potrivit art. 18.
___________
Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 32. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(5)
Contabilitatea Trezoreriei Statului se organizează în cadrul
Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al unităţilor sale subordonate
şi cuprinde operaţiunile privind execuţia de casă a bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj
şi bugetelor locale, gestiunea datoriei publice interne şi externe,
precum şi alte operaţiuni financiare efectuate în contul organelor
administraţiei publice centrale şi locale.
(6)
Organizarea şi conducerea contabilităţii Trezoreriei Statului se
efectuează potrivit normelor emise de Ministerul Economiei şi
Finanţelor.
Art. 39.
-
(1)
La încheierea exerciţiului financiar, în contabilitatea Trezoreriei
Statului se procedează la încheierea execuţiei bugetare potrivit
normelor metodologice emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor, după
cum urmează:
a)
încheierea execuţiei bugetului de stat se efectuează de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului;
b)
încheierea execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat se
efectuează de către unităţile Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse;
c)
încheierea execuţiei bugetelor locale se efectuează de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.
(2)
Ministerul Economiei şi Finanţelor întocmeşte trimestrial şi anual
bilanţul general al Trezoreriei Statului, în structura stabilită de
acesta, care se aprobă în condiţiile legii.
Art. 40.
-
(1)
Ministerul Economiei şi Finanţelor întocmeşte anual bilanţul instituţiilor publice.
(2)
Bilanţul anual al instituţiilor publice, în structura stabilită de
Ministerul Economiei şi Finanţelor, se prezintă Guvernului pentru
adoptare odată cu contul general anual de execuţie a bugetului de stat.
CAPITOLUL VI
Contravenţii şi infracţiuni
Contravenţii şi infracţiuni
Art. 41.
-
Constituie contravenţie următoarele fapte:
1.
deţinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor şi
datoriilor, precum şi efectuarea de operaţiuni economico-financiare,
fără să fie înregistrate în contabilitate;
2.
nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice,
respectiv de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul
contabilităţii prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la:
a)
aprobarea politicilor şi procedurilor contabile prevăzute de legislaţie;
b)
utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
c)
întocmirea şi utilizarea documentelor justificative şi contabile pentru
toate operaţiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora
în perioada la care se referă, păstrarea şi arhivarea acestora, precum
şi reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;
d)
efectuarea inventarierii;
e)
întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile
teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare
anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anuale consolidate,
precum şi a raportărilor contabile;
f)
întocmirea, semnarea şi depunerea la Ministerul Finanţelor Publice şi la
unităţile teritoriale ale acestuia, precum şi la instituţiile publice
ierarhic superioare a situaţiilor financiare trimestriale şi anuale ale
instituţiilor publice, potrivit legii;
g)
depunerea declaraţiei din care să rezulte că persoanele prevăzute la
art. 1 alin. (1)-(3) nu au desfăşurat activitate, respectiv a
înştiinţării prevăzute la art. 27 alin. (31) lit. b);
3.
prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau
necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare;
4.
nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declaraţiilor prevăzute la art. 30 şi 31;
5.
nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor
de administraţie, conducere şi supraveghere de a întocmi şi de a publica
situaţiile financiare anuale;
6.
nerespectarea prevederilor referitoare la obligaţia membrilor organelor
de administraţie, conducere şi supraveghere ale societăţii-mamă de a
întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale consolidate;
7.
nerespectarea obligaţiei privind auditarea, conform legii, a situaţiilor
financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate;
8.
nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situaţiilor financiare anuale, a
situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor
contabile;
9.
nerespectarea prevederilor art. 10 cu privire la organizarea şi conducerea contabilităţii.
___________
Art. 41. a fost modificat prin punctul 33. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
Art. 42.
-
(1)
Contravenţiile prevăzute la art. 41 se sancţionează cu amendă, după cum urmează:
-
cele prevăzute la pct. 1 şi 9, cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei;
-
cele prevăzute la pct. 2 lit. a), b) şi c), cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei;
-
cele prevăzute la pct. 2 lit. f), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
-
cele prevăzute la pct. 2 lit. g), cu amendă de la 100 lei la 200 lei;
-
cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;
-
cele prevăzute la pct. 2 lit. d), pct. 4 şi 5, cu amendă de la 400 lei la 5.000 lei;
-
cea prevăzută la pct. 6, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei;
-
cea prevăzută la pct. 7, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei;
-
cea prevăzută la pct. 8, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
-
cele prevăzute la pct. 2 lit. e), astfel: cele referitoare la întocmire
şi semnare, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei; cea referitoare la
depunerea în termenul legal, cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă
perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare, cu
amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este
cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, şi cu amendă de la 1.500 lei
la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile
lucrătoare.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 34. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(2)
Abrogat prin punctul 35. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(3)
Guvernul, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor, poate
modifica nivelul amenzilor prevăzute la alin. (1) în funcţie de rata
inflaţiei.
(4)
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de persoanele
cu atribuţii de inspecţie fiscală şi control financiar, precum şi de
personalul altor direcţii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice,
stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice.
___________
Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 34. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(5)
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor în cazul asociaţiilor
de proprietari se fac de persoanele cu atribuţii de control din cadrul
consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi ale
sectoarelor municipiului Bucureşti şi de alte persoane anume
împuternicite de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al
Municipiului Bucureşti.
(6)
Amenzile contravenţionale prevăzute la alin. (1) şi (2) se suportă de persoanele vinovate.
(7)
Contravenţiilor prevăzute la art. 41 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(8)
În situaţia în care în termen de 3 zile lucrătoare de la aplicarea
amenzii prevăzute de lege nu se depun situaţiile financiare prevăzute la
art. 36 alin. (7)-(10), Ministerul Finanţelor Publice va lua
următoarele măsuri:
a)
blocarea deschiderilor de credite bugetare pentru ordonatorii principali
de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional
unic de asigurări de sănătate şi ai bugetelor locale;
b)
blocarea conturilor de disponibilităţi deschise la unităţile Trezoreriei
Statului pe numele autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate
integral sau parţial din venituri proprii.
___________
Alineatul (8) a fost modificat prin punctul 34. din Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
(9)
Se exceptează de la prevederile alin. (8) următoarele operaţiuni:
a)
plăţile din fonduri externe nerambursabile sau finanţări primite de la
instituţii ori organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe
şi proiecte, precum şi fondurile de cofinanţare şi prefinanţare
aferente;
b)
plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, precum şi a drepturilor de asigurări şi asistenţă socială;
c)
rambursările de credite interne şi externe, comisioanele şi alte costuri aferente;
d)
contribuţii şi cotizaţii către organizaţii internaţionale;
e)
plăţile din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, potrivit legii.
Art. 43.
-
Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu
ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă
denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum
şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ,
constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform
legii.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 44.
-
Ministerul Economiei şi Finanţelor şi instituţiile prevăzute la art. 4
alin. (3) din prezenta lege vor elabora şi vor actualiza permanent
reglementările contabile aplicabile persoanelor prevăzute la art. 1.
Art. 45.
-
Ministerul Economiei şi Finanţelor exercită controlul asupra modului în care se aplică prevederile prezentei legi.
Art. 46.
-
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1992*).
___________
*)
A se vedea şi datele de intrare în vigoare a actelor normative modificatoare.
Art. 47.
-
Prevederile prezentei legi se aplică şi subunităţilor fără personalitate
juridică, cu sediul în străinătate, ce aparţin persoanelor prevăzute la
art. 1, cu sediul sau domiciliul în România, cât şi subunităţilor cu
sediul în România, ce aparţin unor persoane juridice ori fizice cu
sediul sau domiciliul în străinătate.
Art. 48.
-
(1)
Dezvoltarea cadrului instituţional în domeniul contabilităţii şi al
profesiei contabile se realizează prin Consiliul Contabilităţii şi
Raportărilor Financiare. Modul de organizare şi funcţionare, atribuţiile
şi sursele de finanţare ale acestuia se stabilesc prin regulamentul de
organizare şi funcţionare a acestuia, care se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
(2)
Directorul Direcţiei de reglementări contabile, precum şi directorul
general al Direcţiei generale de metodologie contabilă instituţii
publice sunt membri de drept ai Consiliului Contabilităţii şi
Raportărilor Financiare.**)
___________
**)
Direcţia de reglementări contabile şi Direcţia generală de metodologie
contabilă instituţii publice sunt prevăzute în structura organizatorică a
Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform anexei nr. 1 la Hotărârea
Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 49.
-
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
-
Decretul nr. 375/1956
privind reconstituirea actelor, documentelor şi evidenţelor cu conţinut
financiar pierdute, sustrase sau distruse, publicat în Buletinul
Oficial nr. 22 din 4 august 1956;
-
Hotărârea nr. 1.885
din 28 decembrie 1970 cu privire la organizarea şi conducerea
contabilităţii, atribuţiile şi răspunderile conducătorului
compartimentului financiar-contabil, publicată în Buletinul Oficial nr.
156 din 29 decembrie 1970;
-
Hotărârea nr. 1.533/1973 privind formularele cu regim special, publicată în Buletinul Oficial nr. 189 din 2 decembrie 1973;
-
Hotărârea nr. 1.116/1975
privind îmbunătăţirea analizei pe bază de bilanţ, creşterea
operativităţii şi calităţii informaţiilor cu privire la rezultatele
economico-financiare ale unităţilor socialiste de stat, publicată în
Buletinul Oficial nr. 127 din 5 decembrie 1975;
-
Hotărârea Guvernului nr. 252/1996
privind regimul diferenţelor de curs valutar aferente capitalului
social în devize şi alte operaţiuni aplicabile începând cu bilanţul
contabil cu termen de depunere până la 15 aprilie 1996, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, cu
modificările ulterioare;
-
Hotărârea Guvernului nr. 483/1996
privind prestarea serviciilor în domeniul contabilităţii, verificarea
şi certificarea bilanţului contabil în baza prevederilor Legii
contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 137 din 2 iulie 1996, cu modificările ulterioare;
-
Hotărârea Guvernului nr. 22/1998
privind unele măsuri pentru reflectarea în contabilitatea agenţilor
economici a unor operaţiuni economico-financiare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 29 ianuarie 1998;
-
orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 259/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991,
care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii contabilităţii
nr. 82/1991 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale
Legii nr. 259/2007:
"Art. II. -
(1) Aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) şi ale art. 27 alin.
(3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările
şi completările aduse prin prezenta lege, se suspendă până la data de 1
ianuarie 2009.
(2) Societăţile comerciale vor depune un exemplar al situaţiilor
financiare aferente exerciţiilor financiare ale anilor 2007 şi 2008 la
unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, în
termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiilor financiare
respective. Societăţile comerciale care de la constituire nu au
desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit
legii, vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de
la încheierea exerciţiului financiar.
Art. III. -
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) alin. (1) al art. 27 şi anexa nr. 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 1999;
b)
lit. D şi E din anexa nr. 3 la Normele
metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care
alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
1.031/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
620 din 17 decembrie 1999."