Adaugă la favorite


Ministerul Finanţelor Publice
Ordin nr. 3103 din 24/11/2017
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 984 din 12/12/2017

Ordinul nr. 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial



    În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

   Art. 1. - (1) Se aprobă Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
   (2) Reglementările contabile prevăzute la alin. (1) se aplică de către asociaţii, fundaţii, federaţii sau alte organizaţii de acest fel cu personalitate juridică, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi de către alte persoane juridice înfiinţate în baza unor acte normative speciale, în scopul desfăşurării de activităţi fără scop patrimonial, care au obligaţia, potrivit legii, să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale.
   (3) Reglementările contabile prevăzute la alin. (1) se referă, în principal, la activităţile fără scop patrimonial, inclusiv activităţile cu destinaţie specială, desfăşurate de către persoanele juridice fără scop patrimonial şi, în subsidiar, la activităţile economice desfăşurate, potrivit legii, de către aceste persoane juridice. Pentru activităţile economice desfăşurate, potrivit legii, de către persoanele juridice fără scop patrimonial, aceste reglementări se completează, după caz, cu Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. 2. - (1) Se aprobă Reglementările contabile privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop patrimonial, cuprinse în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
   (2) Reglementările contabile prevăzute la alin. (1) se aplică de către unităţile de cult, asociaţiile de proprietari şi de către persoanele juridice fără scop patrimonial care prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă.
   (3) Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu întocmesc situaţii financiare anuale.
   Art. 3. - (1) Subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice fără scop patrimonial cu sediul în România, prevăzute la art. 1 alin. (2), organizează şi conduc evidenţă contabilă proprie, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel încât aceasta să permită determinarea informaţiilor şi a obligaţiilor prevăzute de lege, iar persoanele juridice cărora le aparţin să poată întocmi situaţii financiare anuale.
   (2) Activitatea desfăşurată în străinătate de subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice fără scop patrimonial cu sediul în România, se include în situaţiile financiare anuale ale persoanei juridice române şi se raportează pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor prezentelor reglementări.
   Art. 4. - (1) În aplicarea reglementărilor contabile prevăzute la art. 1 alin. (1), entităţile trebuie să dezvolte politici contabile proprii, care se aprobă de administratori sau de către alte persoane care au obligaţia gestionării entităţii respective.
   (2) În cazul entităţilor care, potrivit legii sau actului de înfiinţare, nu au administratori, referirile la "administratori" se vor citi ca referiri la persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective.
   Art. 5. - În cazul în care aplicarea reglementărilor contabile prevăzute la art. 1 alin. (1) impune modificarea unor tratamente contabile, aceasta nu determină corecţii ale operaţiunilor contabile generate de evenimente anterioare intrării în vigoare a acestor reglementări.
   Art. 6. - Pe durata deţinerii statutului de utilitate publică, situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, potrivit legii, sunt supuse auditului statutar, care se efectuează de către auditori financiari sau firme de audit, autorizate în condiţiile legii.
   Art. 7. - Sancţiunile aplicabile pentru încălcarea prevederilor Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial sunt cele prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. 8. - Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.
   Art. 9. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 şi 846 bis din 10 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentului ordin.
   Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   
Ministrul finanţelor publice,
Ionuţ Mişa

    Bucureşti, 24 noiembrie 2017.
    Nr. 3.103.

   ANEXA Nr. 1
 
    REGLEMENTĂRILE CONTABILE
pentru persoanele juridice fără scop patrimonial

   ANEXA Nr. 2
 
    REGLEMENTĂRI CONTABILE
privind organizarea şi conducerea contabilităţii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop patrimonial



 
Home   |    BlocManagerNET   |    Imagini   |    Video   |    Download   |    Cumpără   |    Suport   |    Contact

Copyright © XiSoft Grup 2003 - 2019. Toate drepturile rezervate.

BlocManagerNET pe Facebook BlocManagerNET pe Youtube BlocManagerNET SMS
MobilPay